Dosarul înscrierii la examen, în vederea obţinerii atestatului ca personal tehnic de specialitate ISCIR, trebuie să cuprindă următoarele documente:
a) cererea de înscriere la examenul de atestare;
b) copia diplomei de studii tehnice;
c) curriculum vitae;
d) copia documentului care dovedeşte vechimea în specialitate (adeverință emisă de o societate
comercială autorizată ISCIR în domeniul pentru care urmează să susțină examenul de atestare)
(se va descărca modelul de pe site-ul www.iscir.ro
f) copia documentului de participare la programul de instruire.
În conformitate cu prevederile art. 20,21 și 22 din Ordinul 165/2011 al Inspectorului de Stat Șef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, modificat prin Ordinul 46/2012, pentru prelungirea valabilităţii atestatului, personalul tehnic de specialitate trebuie să urmeze un program de instruire. Cursul de specializare, în vederea prelungirii valabilităţii atestatului, se organizează de persoanele juridice avizate pentru organizarea aceluiaşi tip de program de instruire în vederea atestării.
Cursurile au o durată de 16 ore (atestare) sau 12 ore (prelungire valabilitate atestat).
Solicitantul care doreşte prelungirea valabilităţii atestatului depune la ISCIR, cu cel puţin 30 de zile înainte de data expirării valabilităţii acestuia, următoarele documente:
a) cererea de prelungire a valabilităţii atestatului;
b) atestatul eliberat de către ISCIR;
c) memoriul de activitate pentru perioada de valabilitate a atestatului din care să rezulte desfăşurarea activităţii pentru care a fost obţinut atestatul;
d) copia actului de identitate;
e) copia documentului de participare la programul de instruire în vederea prelungirii valabilităţii atestatului, obţinut cu cel mult un an înainte de data expirării valabilităţii atestatului.
ISCIR analizează documentaţia depusă şi, în cazul în care aceasta corespunde prevederilor metodologiei, prelungeşte valabilitatea atestatului pe o perioadă de 2 ani.
Solicitantul care nu depune documentele pentru prelungirea valabilităţii atestatului cu respectarea cerinţelor mai sus arătate, va relua procedura pentru obținere atestat şi va susţine un nou examen.
Copyright © 2023 - Acibo Learning S.R.L. - Toate drepturile rezervate.Director Web Gratuit Vizite: Pagini: Vizitatori: